Renata Verejanu, poeme

Care-i perspectiva, domnilor

Prea multă iubire –

nu mi-a adus nici o perspectivă:

În sălile de lux – nu am nici un bilet.

Strâng şi împătur lacrimile în sugativă,

Să nu le împrăştii plâng încet-încet…

Leg cu cei patru pereţi o conversaţie,

Punem la cale nişte probleme de stat.

“Europa Libera” nu ştie încă senzaţia:

Într-o metaforă modernă,

nu-n închisoare am stat,

Învelit cu basmaua plânsă de soare –

Şapte veacuri ferit de minciuni şi trădare.

Astăzi îmi caut silueta în ţesătura

De aer, bogat în oxigen medieval –

Frumoasă idee îmi astupă gura,

Mă-nşfacă şi mă urcă pe-al izbânzii cal:

Nu-s în Moldova munţi,

avem prea multe văi –

Să nu deie Domnul

să se umple cu călăi…